ALĂTURĂ-TE BONGACAMS ŞI FĂ BANI

Româncele câştigă până la 25.000 dolari pe lună

Toate țările lumii iau măsuri de siguranță pentru a încerca să oprească răspândirea virusului Covid-19. Bilanțul morților provocate de această pandemie crește în fiecare zi, iar bilanțul celor infectați crește uluitor. Se închid companii, oamenii rămân pe drumuri, economiile lumii se pregătesc de colaps. Totuși, există o industrie care prosperă, în România, dar și în întreaga lume: videochatul.

Pe lângă comercianţii de materiale sanitare sau alimente, care au înregistrat vânzări record din cauza pandemiei, la Iaşi, o altă breaslă care se poate lăuda că face mai mult profit în ultimele săptămâni este cea a modelelor de videochat.  Unul dintre cei mai prolifici oameni de afaceri din domeniu, reprezentantul studiourilor Heylux, Lucky Studio şi Preziosa, din Iaşi, a precizat pentru Adevărul că profitul a crescut semnificativ după ce sute de milioane de oameni de peste tot din lume au fost obligaţi să stea acasă. Acesta spune că unele modele câştigă în această perioadă şi cu 50% mai mulţi bani decât înainte.

Explicaţia creşterii profiturilor nu are legătură însă cu izolarea la domiciliu a românilor, ci mai degrabă a americanilor, canadienilor şi australienilor, în faţa cărora modele autohtone se dezbracă, de regulă, în timpul sesiunilor de videochat. “Oamenii simt nevoia legăturilor cu alte persoane cu atât mai mult acum. Carantina din Statele Unite, Canada sau Australia creşte mult profitul modelelor noastre. Lucrăm cu cele mai mari site-uri de videochat din lume. Aceste companii vin în ajutorul industriei cu promoţii extraordinare. Tocmai pentru a le mulţumi membrilor că sunt online. Putem spune că videochatul este acum una dintre cele mai dinamice industrii”, a spus reprezentantul studiorilor de videochat, la care lucrează peste 100 de ieşence.

Acesta a mai spus că site-urile au avut şi diverse promoţii în ultima perioadă, ceea ce a crescut şi mai mult profitul angajaţilor. Astfel, unele modele din Iaşi care înainte câştigau 7.000 -8.000 de dolari pentru o perioadă de două săptâmâni, ar câştiga acum 11.000 -12.000 de dolari pentru aceeaşi perioadă.
Cei care aleg să își petreacă timpul în compania modelelor de videochat trec mai ușor peste starea de anxietate provocată de pandemie, iar fetele care activează în domeniu se bucură, la rândul lor, de câștiguri substanțiale.

Comments (No)

Leave a Reply